Rezistenta seismica sau rezistenta la cutremur a caselor pe structura metalica usoara.

Conform INFP Cutremurele sunt fenomene naturale cauzate de eliberarea de energie in interiorul Pamantului  in urma fracturarii rocilor supuse tensiunilor acumulate. Suprafata de-a lungul careia rocile “se rup” si se deplaseaza se numeste plan de falie. Cutremurele din Romania de origine tectonica se produc de-a lungul unor falii crustale (situate la adancimi < 60km) sau la adancimi intermediare (aproximativ intre 60 si 200 km adancime). CutremurMagnitudinea (M) unui cutremur este o marime adimensionala ce caracterizeaza energia eliberata in focarul unui cutremur sub forma de unde seismice Se determina, in mod uzual, pe scara Richter folosind inregistrarile diferitelor statii seismice. O alta practica este calculul magnitudinii din moment seismic, marime proportionala cu produsul dintre aria suprafetei de rupere si deplasarea medie pe falie. Scara de magnitudine este exponentiala: o crestere cu o unitate a magnitudinii corespunde cu o crestere de 30 de ori a energiei eliberate. De exemplu, pentru un cutremur de magnitudine 6.0 energia eliberata este de aproximativ 30 de ori mai mare decat la un cutremur de magnitudine 5.0, in timp ce la un cutremur de magnitudine 7.0 energia eliberata este de aproximativ 900 de ori (30 x 30) mai mare decat la un cutremur de magnitudine 5.0.

Locul din interiorul pământului unde se generează cutremurul se numeşte hipocentru sau focar, iar proiectia acestuia la suprafata Pamantului se numeşte epicentru. Distanţa de la epicentru la un alt punct de pe suprafaţa Pământului se numeşte distanţă epicentrală, iar distanţa de la focar la un punct de pe suprafaţa Pământului se numeşte distanţă hipocentrală. Amplitudinea mișcării solului datorată unui cutremur depinde de o serie de factori precum magnitudinea, distanța epicentrală, distanța hipocentrală, topografia și condițiile geologice locale.

Intensitatea (I) cutremurului este mărimea care exprima modul in care a fost simțit un cutremur într-o zona. Scara MSK (Medvedev, Sponhauer, Karnik) modificata, este o scara de 12 grade (I-XII) cu ajutorul căreia se poate aprecia intensitatea cutremurelor în diferite zone în funcție de efectele produse de aceste cutremure asupra oamenilor, animalelor, construcțiilor, solului, etc.