Cum se obtine autorizatia de construire

Solicitati certificatul de urbanism de la primaria localitatii/sectorului in care se afla terenul pe care doriti sa construiti. Certificatul de urbanism este actul informativ prin care autoritatea competenta va comunica conditiile pe care trebuie sa le indepliniti pentru a obtine autorizatia de construire, desfiintare sau organizare de santier.
Pentru a obtine certificatul de urbanism aveti nevoie de urmatoarele acte:
-actul de propritate (extras CF de data recenta)
-planurile cadastrale (plan de situatie, plan de incadrare in zona)
-cerere tip (o gasiti la biroul de urbanism unde depuneti)
-dovada achitarii unei taxe pentru obtinerea CU (unele institutii elibereaza si in regim de urgenta contra unei taxe suplimentare)
*Sunt unele primarii care pe langa actele necesare conform legii cer o documentatie intocmita de un arhitect care sa contina un memoriu tehnic de arhitectura si un plan de situatie cu amplasarea constructiei pe terenul dumneavoastra.


Primaria – Biroul de urbanism

In prima faza trebuie definitivata tema de proiectare cu arhitectul ales de dumneavoastra. Aceasta reflecta cerintele dumneavoastra cu privire la functionalitate, compartimentari interioare, aspect interior si exterior si incadrarea pe terenul dumneavoastra in concordanta cu regimul tehnic specificat in certificatul de urbanism.
Dupa definitivarea pozitiei noii constructii trebuie sa comandati un Studiu Geotehnic pe amplasament. Acest studiu il realizeaza un inginer geotehnician din zona dumneavoastra si consta in prelevarea de probe pentru a determina caracteristicile terenului de fundare, date necesare la intocmirea proiectului de infrastructura.
Proiectul de autorizare numit si P.A.C. este forma simplificata extrasa din proiectul tehnic si reprezinta documentatia scrisa si desenata necesara obtinerii autorizatiei de construire.
Proiectul de autorizare se intocmeste de catre cadre tehnice de specialitate respectiv arhitect, inginer de rezistenta si inginer de instalatii si trebuie vizat de catre un verificator MLPAT- A1- pentru partea de fundatii.
Continutul proiectului de autorizare, conform legii 50/1991, trebuie sa contina:
Piese scrise: Memorii pe specialitati, deviz general, studiu geo, referate de verificare, documentatii pentru obtinerea acordurilor si avizelor.
Piese desenate:
– Arhitectura: Plan de incadrare in zona, plan de situatie, planuri curente, plan invelitoare, fatade, sectiuni, organizare de santier;
– Rezistenta: Plan fundatii si detalii de fundare;
– Instalatii : Schema coloanelor instalatiilor electrice, sanitare si termice.


Lista cu arhitectii agreati de Ordinul Arhitectilor din Romania

Obtinerea acordurilor si a avizelor solicitate prin certificatul de urbanism este sarcina beneficiarului dar in mod uzual, daca arhitectul este din zona, se ocupa si de depunerea dosarelor pentru obtinerea acestora.
Primaria va solicita acordul de mediu si avize de amplasament de la furnizorii de utilitati din zona: curent, apa, canal, gaze, salubritate, etc. Numarul si natura avizelor difera in functie de amplasare si destinatia cladirii (casa de locuit, depozit sau fabica).


Beneficiarul sau arhitectul

Pentru situatiile in care se doreste extinderea unei constructii, fie pe orizontala fie pe verticala, prin supraetajare, exista doua posibilitati :
1- acordul proiectantului initial al cladirii;
2- realizarea unei expertize tehnice pe cladirea existenta.
Expertiza tehnica pentru alipire sau supraetajare se realizeaza de un expert inginer care va concluziona daca se poate realiza extinderea in conditii de siguranta structurala si ce masuri sunt necesare sa fie luate in calcul de proiectanti pentru realizarea acesteia. Aceasta expertiza implica vizita in santier a unui expert atestat MLPAT si realizarea de sondaje la infrastructura si suprastructura cladirii. Pentru realizarea studiului mai sunt necesare planurile constructiei existente si tema de proiectare sau planul de arhitectura cu situatia propusa.


Lista cu expertii atestati MLPAT

*Pentru constructii civile cautati in lista experti tehnici atestati pentru exigentele A1, A2 respectiv A3 in functie de situatie:
A.1 – rezistenta si stabilitate la solicitari statice, dinamice, inclusiv la cele seismice pentru constructii civile, industriale si agrozootehnice, cu structura de rezistenta din beton, beton armat si zidarie;
A.2 – rezistenta si stabilitatea la solicitari statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru constructii civile, industriale si agrozootehnice, cu structuri de rezistenta din metal;
A.3 – rezistenta si stabilitate la solicitari statice, dinamice, inclusiv la cele seismice, pentru constructii civile, industriale si agrozootehnice, cu structuri de rezistenta din lemn;


Dupa intocmirea proiectului de autorizare si obtinerea tuturor avizelor si a verificarilor specificate prin certificatul de urbanism se depun la primarie dosarele pentru obtinerea autorizatiei de construire. Termenul legal pentru eliberarea autorizatiei sau notificarea pentru completari la proiect, este de 30 de zile calendaristice de la data depunerii dosarului.


Primaria

Proiectul tehnic si detaliile de executie reprezinta proiectul care contine toate detaliile pentru inceperea executiei. Acesta poate fi facut concomitent cu obtinerea autorizatiei sau dupa obtinerea acesteia. Proiectul este elaborat de cadre tehnice pe specialitati, arhitectura, rezistenta instalatii si verificat conform normelor in vigoare de verificatori atestati MLPAT.
Proiectul de rezistenta pentru structura metalica va fi verificat de verificator atestat MLPAT pentru exigenta A2 pentru a putea fi produsa structura conform SR EN1090-1:2009, norma care reglementeaza punerea pe piata a constructilor metalice.
*Proiectele de arhitectura, instalatii, scenariu de siguranta la foc nu trebuiesc verificate de verificatori atestati MLPAT in cazul locuintelor individuale doar daca beneficiarul doreste sa faca aceste verificari suplimentare.
Pentru lucrari cum ar fi hoteluri, pensiuni, sali de sport, etc. verificarea proiectelor pe specialitati este ceruta expres si prin certificatul de urbanism in functie de situatie.


Verificator MLPAT


Lista verificatorilor de proiecte atestati MLPAT

Dupa obtinerea autorizatiei de constructie puteti incepe executia constructiei.
Obligatile legale in acesta etapa sunt:
-sa anuntati Primaria si Inspectoratul de Stat in Constructii inceperea lucrarilor;
-sa angajati un diriginte de santier care sa va reprezinte pe durata constructiei in relatile cu constructorul si organele de stat;
-sa intocmiti Cartea Tehnica a Constructiei, prin grija Dirigintelui de santier, care contine toate documentatile incepand de la certificatul de urbanism, documente de calitate a materialelor, procese verbale de lucrari ce devin ascunse pana la receptia finala a lucrarilor;
-sa convocati comisia pentru receptia lucrarilor;
-sa urmariti comportarea constructiei in timp conform programului emis de proiectant.
La finalizarea lucrarilor inainte de receptia finala trebuie sa comandati un certificat energetic de la un auditor atestat MDRT.
Legea care reglementeaza drepturile, obligatile si responsabilitatile beneficiarului, proiectantului, dririgintelui de santier, expertilor, verificatorilor si a responsabililor tehnici cu executia este legea 10/1995 actualizata pe care o puteti accesa aici.


Beneficiarul sau dirigintele de santier


Lista cu Dirigintii de santier autorizati de inspectoratul de stat in constructii


Lista cu auditorii energetici

PLANUL DE MONTAJ PENTRU STRUCTURILE UNIC ROTAREX®

Citirea planului de montaj a elementelor se face in baza instructuinilor de montaj si a memoriului tehnic ce-l primiti la livrare.

Montajul elementelor structurale intre ele se face prin respectarea planului 2D din planul de montaj dar si cu ajutorul programului 3D pe care-l primiti dupa proiectare.

PROGRAMUL 3D  PENTRU VIZUALIZAREA STRUCTURILOR UNIC ROTAREX®

Programul 3D pentru vizualizarea structurilor Unic Rotarex® este freeware-ul  Deep View 6(Download Deep View 6). Puteti sa il descarcati din linkul de mai jos. Dupa instalare puteti  sa vizualizati fisierele oferite ca exemplu, casa model 3D(Download Casa Model 3D). In cazul in care contractati o lucrare, veti primi fisiere cu constructia dumneavoastra si veti putea sa o vizualizati inainte ca aceasta sa fie produsa.

Vizualizati aici tutorialul de folosire a programului de vizualizare 3D – Deep View6.